SUGESTII PENTRU CORECTAREA COMPORTAMENTULUI AGRESIV

ruxandra

Ulterior Pieron, comportamentul desemnează modul de a fi şi acţiona al animalelor şi al omului, manifestări obiective ale activităţilor lor globale.
Comportamentul uman se caracterizează prin coeficientul cel mai înalt de complexitate atât în ceea ce priveşte nivelele de integrare neurofiziologice cât şi formele de manifestare. Trăsătura distinctivă a comportamentului uman este dată de condiţionarea sa social-istorică, fiind analizat şi evaluat pe baza criteriilor adaptării şi integrării individului în viaţa socială.

Voi analiza câteva comportamente deviante întâlnite la grădiniţă şi scolarii mici cu accent pe modalităţile de corectare.
1. Negativismul este prezent la preşcolari şi şcolarii mici. El se manifestă prin refuzul, împotrivirea faţă de acţiunile celor din jur. La copiii mici negativismul se manifestă sub forma capriciilor şi a încăpăţânării.
1.a. Capriciile sunt foarte frecvente la preşcolarii şi şcolarii mici, dar de ele nu sunt scutiţi nici şcolarii mai mari. Copiii capricioşi au un comportament deosebit de oscilant, sunt copii cu toane, care izbucnesc în manifestări neaşteptate, îndată ce te aştepţi mai puţin.
Studiind comportamentul preşcolarilor din grupa cu care lucrez am observat că unii sunt capricioşi când nu li se satisfac dorinţele, încep să gesticuleze, să strige, să ţipe, să plângă şi îi cuprind furiile. Aceşti copii manifestă o intensă instabilitate emotivă, trecând uşor de la o dispoziție euforică la una depresivă, de la veselie la tristeţe, de la satisfacţie la insatisfacţie. Refuză ceva, dorind să-şi impună voinţa cu mijloace neraţionale, lipsiţi de coerenţa şi consecvenţa logică, numai din dorinţa de a ieşi triumfători, de a-şi manifesta satisfacţia pentru reuşită. Repetate stările de capriciu se pot stabiliza şi deveni trăsături negative de caracter cu grave repercursiuni asupra integrării sociale.
Iată câteva cauze ale capriciilor amintite:
• îngăduinţa nelimitată de spre părinţi, care i-a conceput pe copii să creadă că le este permis să pretindă sau să facă absolut orice doresc;
• slăbiciunea inșilor din jurul lor;
• răsfăţul prin satisfacerea tuturor dorinţelor şi poftelor.

1.b. Incăpăţânarea, ca refuz de a executa ceea ce i se cere de înspre adult, este în general caracteristică adolescenţei. Nu orice refuz sau împotrivire este un act de încăpăţânare. De multe ori, suntem tentaţi să considerăm încăpăţânarea un act de timiditate, având de a face cu falsa încăpăţânare sau încăpăţânarea aparentă.
La preşcolarii şi şcolarii mici încăpăţânarea nu are un caracter stabil. Astfel, copiii din grupa mare nu sunt încăpăţânaţi tot timpul. Cerându-le să renunţe la activitatea lor preferată, pictura, 3 s-au opus categoric. Interzicându-le să se joace la chiuvetă cu apă rece pe timpul iernii, 2, care sunt mai mici s-au opus neânţelegând justeţea cerinţei formulate. Incăpăţânarea nu are un caracter stabil. Ea se manifestă când sunt puşi în faţa interdicţiilor(renunţarea la unele activităţi preferate sau când nu înţeleg justeţea cerinţelor formulate de adult).
Cauza încăpăţânarii este una singură- greşelile care se fac în educaţia copilului:
• răsfăţul;
• grija exagerată de a satisface toate dorinţele;
• atitudinea brutală care îl face pe copil să se simtă ameninţat, lipsit de securitate şi atunci înfruntă adultul, dorind să se răzbune;
• tutelara exagerată, oprimarea spiritului de independenţă, îngrădirea libertăţii, înăbuşirea iniţiativei copilului;
• abuzul de autoritate;
• lipsa de autoritate;
• lipsa de înţelegere şi căldura faţă de copil;
• pedepsele umilitoare;
• atitudinea educatorului, care nu vede la copil decât defectele.
Acestea în contact cu negativismul duc la încăpăţânare.

Ca mijloc de remediere amintesc:- interdicţiile să se exprime sub forma unor rugăminţi ferme, obligându-l efectiv pe copil să respecte ceea ce îi pretindem. Îi interzicem (formal) să facă ceea ce vrea în realitate de la el, aplicând tehnica condiţionarii aversive.
- prezentarea restricţiilor şi recomandărilor calm, privat de concesii, cu argumente logice minus a da drept la replică.
- orientarea dorinţei de acţiune, afirmarea puterii de voinţă în sens pozitiv;
- oferirea de alternative şi confrutarea cu ele, ca şi posibilităţi de a decide
_________________
www.logopedie.blogcreativ.ro

ruxandra · Trimis: 24/08/2009 13:10 Titlul subiectului:

2. Agresivitatea şi auto agresivitatea se manifestă direct prin vătămarea altui copil, tăvălirea pe podea, lovirea intenţionată de podea sau de pereţi, accese de plâns şi de furie, jignire verbală, enervare, refuzul contactului social al ajutorului şi închiderea în sine.
In general, astea sunt manifestări ale neglijării,”ale nevrozei de abandon”, ale geloziei cauzate de preferinţele exprimate de adult pentru alţi copii, copilul se închide în sine şi devine ostil faţă de cel preferat.
Prevenirea manifestărilor comportamentale de acest gen se realizează prin:
- crearea unei ambianţe calme şi afective;
- cultivarea preocupărilor de joc individual şi colectiv;
- exprimarea interdicţiilor cu calm, sub forma rugăminţilor ferme; administrarea pedepselor să dea sens îndreptării.

a) agresivitate importată;
b) agresivitate intragenerată.

a) Agresivitatea importată (adusă din exterior-clasă) este de două subtipuri: agresivitate copie şi agresivitate stocată. Agresivitatea copie constă în acte de imitare a agresivităţii, iar cea stocată rezultă din presiunile agresive ale mediului extern (angoase existenţiale, subapreciere, afectivitate deficitară din partea părinţilor) ce are drept consecință agresivitatea.

b) Agresivitatea intragenerată ia naştere în interiorul clasei şi are mai multe forme: agresivitate cu rezultat imediat, constitutive actului educaţional şi institutive
(Perspective ale agresivităţii în şcoală: specifică locului).

Strategii de prevenire:
- încurajarea;
- răbdarea;
- dragostea;
- modul pozitiv de coportare;
- comunicare eficientă;
- empatie
_________________
www.logopedie.blogcreativ.ro

ruxandra · Trimis: 24/08/2009 13:11 Titlul subiectului:

3. Minciuna este un adevăr, o afirmaţie falsă cu scopul de a induce în eroare o persoană sau instituie provocâdu-i un prejudiciu moral sau material. Din punct de vedere psihologic, minciuna presupune o anumită elaborare pe plan mintal, o anumită inhibiţie, precum şi o anumită vigoare de prevedere. Minciuna conştientă sau adevarată apare aproape la vârsta de 4 ani şi devine un mijloc de a-l scăpa pe copil de anumite încurcături sau neplăceri.

Cauzele care generează minciuna sunt:
• nevoia de conservare. Am observat că prin minciună copiii urmăresc să obţină anumite bunuri concrete, alimente, îmbrăcăminte sau să evite pedepsele şi să primească anumite recompense.
• nevoia de afirmare. Copilul minte că a facut o anumită faptă deosebită, îţi abrogă titluri, merite cu scopul de a ieşi în evidenţă şi a atrage atenţia asupra sa.
• nevoia de distracţie. Uneori copilul minte cu scopul de a obţine permisiunea de a se juca cu copiii, de a se plimba, de a se uita la un film cu desene animate, de a se juca la calculator.

Incercând să depistăm motivele pentru care mint, eu şi părinţii copiilor implicaţi i-am urmărit sistematic şi am observat că motivele sunt următoarele: frica de pedeapsă, lăcomia, neîndeplinirea unor sarcini date de educatoare sau părinţi, pentru a ascunde anumite fapte rele.
S-a confirmat astfel ipoteza că minciuna se iveşte în legatură cu trebuinţele de conservare pentru care se tinde fie înlăturarea situaţiilor ameninţătoare, fie obţinerea diverselor situaţii favorabile. Prevenirea şi terapia minciunii presupune intervenţia diferenţiată a educatoarei în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului.

La vârstele mici se recomandă să nu se dramatizeze minciuna pentru că este un fenomen trecător. Este necesar să creăm un climat plin de încredere, afecţiune, să dezvoltăm spiritul de discernământ, judecata, să evităm admonestarea, blamul, pedepsele nedrepte. Am obtinut rezultate deosebite îndată ce am implicat copilul mincinos în judecarea minciunii altora şi i-am cerut să se pună în situaţia victimei minciunii.
Comportamentul devine în ultimă instanţă oglinda exactă a structurii şi profilul personalităţii. Calea cea mai bună de modelare a comportamentului este confruntarea sistematică a copilului cu situaţii naturale cât mai variate în care el să reacţioneze şi să acţioneze în conformitate cu anumite criterii şi etaloane valorice, asumându-şi rolul pe care să-l exercite în diferite sfere ale socialului.
_________________
www.logopedie.blogcreativ.ro

	Pagina de start a forumului logopedie.MyForum.ro -> Familia si Educatia	Ora este GMT + 2 ore
Pagina 1 din 1